Se pare că problemele lui Ovidiu Nemeș cu Justiția se complică și se anunță zile negre pentru acesta. Primarul municipiului Sighet a fost deja trimis în judecată de către DNA în două dosare de corupție: dosarul „Parcometrele” și dosarul „Avocații”.
Începutul verii i-a fost amărât primarului TIR-ist de către ANI, care l-a declarat incompatibil. Astfel, Ovidiu Nemeș se găsește într-un al treilea proces cu Justiția prin care atacă Raportul de incompatibilitate întocmit de către ANI.
Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților de către NEMEȘ OVIDIU GHEORGHE, Primar al Municipiului Sighetu Marmației și fost viceprimar. Astfel, ANI reține faptul că Ovidiu Nemeș s-a aflat în stare de incompatibilitate pe vremea când era viceprimar al municipiului Sighet. Incompatibilitatea izvorăște din faptul că edilul a ocupat concomitent cu funcția de viceprimar și funcția de administrator la trei societăți comerciale, fapt interzis de lege. ANI arată că Ovidiu Nemeș a încălcat dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003, republicată.
Conform legii, persoana găsită incompatibilă își pierde automat funcția deținută și nu mai poate ocupa funcții de demnitate publică pentru o perioadă de trei ani de la rămânerea definitivă a incompatibilității.
În țările din Vestul Europei au existat miniștri care și-au dat demisia pentru că aveau o amendă de parcare neplătită. Credeți că Primarul Sighetului, trimis în judecată de către DNA în două dosare penale pentru fapte asimilate celor de corupție și, ulterior, găsit incompatibil de către ANI, și-a dat demisia? Nici vorbă... Nemeș a atacat în schimb Raportul de incompatibilitate al ANI în Justiție, amânând astfel inevitabilul.
Se pare că Ovidiu Nemeș aplică aceeași tactică pe care a aplicat-o și în dosarele de corupție în care are calitatea de inculpat: amână și tăndălește prin Justiție dosarele cât mai mult posibil.
Ovidiu Nemeș a înregistrat plângerea împotriva Raportului ANI prin care a fost declarat incompatibil la Curtea de Apel Cluj, în data de 08 iulie 2015, dosar nr. 812/33/2015. Primul termen de judecată a fost stabilit de către Instanță pentru data de 14 octombrie 2015.
Sighet 247 pune la dispoziția oricui se simte lezat de cele relatate spațiu pentru publicarea unui eventual Drept la replică, fiind un portal de știri cu adevărat independent din Sighet, care are ca scop informarea corectă și completă a cititorilor săi.
Totodată, Sighet 247 va ține la curent cititorii săi cu privire la evoluția în Justiție a dosarelor penale ale Primarului Ovidiu Nemeș, precum și a dosarului privind incompatibilitatea sa constatată de către ANI.