Politicianul de 73 de ani a respectat tradiția locală și a golit câte un pahar de băutură alcoolică după fiecare fel de mâncare, relatează BBC.

Soția lui a povestit că, la un moment dat, deputatul le-a spus unor prieteni că nu se simte bine, iar aceștia l-au dus în camera lui de hotel. El a adormit imediat, dar nu a mai putut fi trezit. A încetat din viață la spital în dimineața următoare.

Medicii legiști au constatat că Dobbin, care era specialist în microbiologie, avea în momentul decesului o concentrație de alcool în sânge de cinci ori mai mare decât limita permisă în Marea Britanie pentru conducătorii auto. Autopsia a relevat, totodată, că în plămâni avea bucăți de alimente, care i-au blocat respirația.

Membru al Parlamentului din Marea Britanie din 1997, Jim Dobbin se afla în Polonia în cadrul unei vizite organizate de Consiliul Europei în orașul Slupsk, care fusese premiat pentru „promovarea idealului european”.

„Avea o zi perfectă. Nu s-a oprit niciodată — a fost mereu ocupat și, după ce a murit, am primit 940 de scrisori de condoleanțe din întreaga lume”, a declarat văduva politicianului.


Preluare: AgerPres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și