Acestea sunt ultimele date, sunt statistici la care se lucrează de când a început acest atac în Fâșia Gaza. Toate serviciile sunt mobilizate pentru a depista numele persoanelor care fie au murit, fie au fost date dispărute și mai apoi se lucrează și după ADN, dacă este cazul să fie identificate.

Un român a murit și doi sunt dați dispăruți
Nu se știe deocamdată cum au murit, dacă persoanele dispărute sunt cele care locuiau în kibuțurile de lângă granița cu Fâșia Gaza, dacă erau la festivalul respectiv sau dacă în confruntări s-a întâmplat ceva cu ele sau pe front.

Procedura spune că după identificare trebuie informată familia și după ce familia este informată se fac și publice numele acestora. Așadar, așteptăm informații oficiale din partea Ministerului de Externe din România și mai apoi din partea statului israelian. Va fi o chestiune de timp până când familiile vor ști ce se întâmplă și desigur să aibă și permisiunea ca numele acestora să fie făcute publice.


Preluare: observatornews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și