Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la un sătmărean care a fost depistat conducând un autoturism, deși avea dreptul de a conduce suspendat până în luna decembrie 2024.
In data de 10 septembrie a.c., în jurul orei 22.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pe sensul de ieșire din țară, un sătmărean, în vârstă de 26 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în Germania.
La efectuarea controlului de frontieră, celui aflat la volan i-au fost solicitate documentele personale și actele mașinii. Astfel, în urma verificărilor efectuate, colegii noştri au constatat că avea dreptul de a conduce suspendat până în data de 20 decembrie 2024.
În consecință, polițiștii de frontieră au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce.