"Dacă este nevoie, suntem gata să lăsăm să treacă pe teritoriul nostru trenuri care să transporte imigranți clandestini din vest spre Grecia sau Turcia", a anunțat ministrul de interne ungar Sandor Pinter în fața jurnaliștilor, la frontiera sârbo-ungară.

"În acest scop, putem chiar să punem la dispoziție trenuri ale MAV (societatea națională feroviară din Ungaria)", a adăugat ministrul.

Sandor Pinter a făcut aceste declarații în marja întrevederii pe care a avut-o cu omologul său sârb Nebojsa Stefanic, la postul de frontieră Roszke, care a fost scena unor confruntări între imigranți și polițiști unguri, în 16 septembrie.

Zeci de mii de imigranți au trecut, la sfârșitul verii, dinspre Serbia spre Ungaria la Roszke, înainte ca Budapesta să închidă, în 15 septembrie, gardul anti-imigranți din sârmă ghimpată, pe care l-a ridicat la frontiera dintre cele două țări.

Ungaria, care estimează că toți imigranții care vin la frontierele sale sunt simpli "imigranți economici", a închis de atunci în fața imigranților și frontiera sa cu Croația, deturnând fluxul de refugiați spre Slovenia.

Peste 500.000 de imigranți, majoritatea din Orientul Mijlociu, dar și din Pakistan, au intrat în Europa prin Balcani de la începutul acestui an, iar un anumit număr dintre acești imigranți ar putea să nu primească drept de azil, notează AFP.


Preluare: AgerPres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și