Ungaria va renunța la planurile vizând introducerea unei taxe pe traficul de date pe Internet, proiect care „nu poate fi adoptat în forma actuală”, a declarat vineri premierul ungar, Viktor Orban, transmit AFP și Reuters.
Proiectul propus anterior de guvernul condus de Viktor Orban prevedea reținerea a 150 de forinți (0,50 euro) pentru fiecare gigaoctet transferat, sumă pe care partidul lui Orban a promis că o va plafona la echivalentul a 2 euro lunar pentru utilizatorii particulari.
„În forma actuală, taxa nu poate fi introdusă deoarece populația vede în ea o taxă pe Internet în timp ce guvernul a dorit să adopte un amendament tehnic care să extindă taxa pe telecomunicații”, a declarat Viktor Orban pentru postul public de radio. În condițiile în care opinia publică ridică semne de întrebare cu privire la motivația care stă la baza taxei „nimic nu poate fi validat în aceste circumstanțe”, a mai spus Orban.
Premierul ungar a promis însă că, după sărbătorile de iarnă, undeva la mijlocul lunii ianuarie, va fi organizată o procedură de consultare la nivel național cu privire la reglementarea Internetului și a posibilelor modalități prin care ar putea fi taxate o parte din veniturile generate online. „Ar trebui să vedem unde merg aceste profituri uriașe generate online și dacă există o modalitate pentru păstrarea unei părți în Ungaria prin redirecționarea către buget”, a apreciat Viktor Orban.
Proiectul taxei pe Internet a generat proteste de amploare în Ungaria. După o primă mobilizare care a avut loc duminică, mai multe zeci de mii de persoane au defilat marți pe străzile Budapestei, acestea fiind cele mai importante proteste organizate de la venirea la putere a lui Orban în 2010. Noua taxă a fost criticată de asemenea și de Comisia Europeană.
Preluare: AgerPres