Indicatorul de performanţă stabilit pentru evaluarea proiectului este cel al creşterii randamentului cuplurilor chinologice incluse în proiect, atât din perspectiva sprijinului acordat structurilor operative, cât şi din punct de vedere al îmbunătăţirii nivelului de dezvoltare a abilităţilor şi deprinderilor profesionale ale conductorilor câini.

Concomitent, proiectul vizează organizarea şi derularea unor sesiuni de dresaj, pe module, care să jaloneze proiectarea unor procese de menţinere şi dezvoltare a reflexelor câinilor, la nivel condiţional, atât pe partea de identificare odorologică cât şi pe partea de patrulare şi intervenţie.

Pentru evaluarea potenţialului actual al cuplurilor chinotehnice şi îndrumări de specialitate s-a solicitat asistenţă de specialitate din partea Centrului Chinologic Sibiu, astfel că, în perioada 03 – 05 februarie a.c., trei specialişti din cadrul acestei unităţi, au participat la o convocare profesională pe linia câinilor de serviciu la I.P.J Maramureş. Sprijinul a constat în evaluarea cuplurilor canine şi acordarea asistenţei de specialitatea pentru dezvoltarea grupei canine, inclusiv în ceea ce priveşte alegerea categoriilor de câini de serviciu utili unităţii, din perspectiva situaţiei operative.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și