Uniunea Europeană a publicat luni o nouă listă neagră cu persoane și entități ruse și ucrainene proruse sancționate pentru implicarea în conflictul din estul Ucrainei, printre acestea aflându-se și doi miniștri adjuncți ai apărării de la Moscova, relatează AFP și Reuters.
Arkadi Bahin și Anatoli Antonov, prim-viceministru și, respectiv, viceministru în Ministerul rus al Apărării, au fost trecuți pe această listă, deoarece au contribuit "la susținerea desfășurării de trupe ruse în Ucraina", conform motivației publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Pe lista UE, care conține în total 19 persoane și nouă entități, se află și Andrei Kartapolov, adjunctul șefului Stafului General al forțelor armate ruse.
Preluare: AgerPres