Potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri AGERPRES, UBB a reușit astfel să urce cinci poziții, de pe locul 41 pe care îl ocupa anul trecut, pe locul 36.

„Clasamentul reprezintă componenta regională a Clasamentului Internațional al Universităților creat de QS și vine în sprijinul studenților interesați de mobilități internaționale, membri ai comunității academice și pe cei interesați de politici educaționale din regiunea EECA, a țărilor în curs de dezvoltare din Europa și Asia Centrală. În același timp, clasamentul contribuie la diferențierea universităților pe plan regional și mondial. Astfel, se urmărește analizarea performanțelor internaționale ale instituțiilor de învățământ superior”, se arată în comunicatul UBB.

Potrivit sursei citate, acest top a fost realizat ținându-se cont de nouă indicatori: reputația globală, productivitatea activității de cercetare bazată pe lucrările publicate de cadrele didactice, reputația universității la angajatori, impactul web, cadrele didactice cu titlul de doctor, factorul de impact al citărilor în lucrări, raportul dintre numărul de studenți dintr-o universitate și numărul de cadre didactice din acea instituție și perspectiva internațională privind studenții și cadrele didactice.

În topul QS World University Rankings — Emerging Europe and Central Asia, se regăsesc 11 universități din România, prima situată dintre acestea fiind Universitatea din București (pe poziția 32), urmată de UBB (locul 36) și de Universitatea Alexandru Ioan Cuza (locul 49).

Cea de-a treia ediție a clasamentului EECA include 200 de universități din 21 de state, cu 50 mai multe decât ediția precedentă.


Preluare: AgerPres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și