O nouă descoperire macabră în Maramureşul istoric. În dimineaţa zilei de Florii, un cadavru a fost găsit sub un pod de pe raza localităţii Câmpulung la Tisa. La faţa locului au ajuns poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale, care cercetează împrejurările în care a decedat persoana şi încearcă să identifice trupul neînsufleţit. Cadavrul urmează a fi transportat la morga Spitalului Sighetu Marmaţiei, în vederea necropsiei.
Cadavrul este al unui bărbat de aproximativ 40 ani şi a fost desoperit sub un podeţ care traversează DN 19 Sighetu Marmaţiei - Negreşti Oaş, în proximitatea unui local din Câmpulung la Tisa. În prezent, anchetatorii nu exclud nicio variantă în acest caz. Potrivit lor, există posibilitatea ca bărbatul să fi fost victima unui accident rutier, iar apoi trupul să fi fost azvârlit sub podeţ, ori acesta să fi fost bput şi să fi căzut în şanţ, iar mai apoi apa să-l fi adus sub podeţ.
Iniţial, s-a crezut că trupul neînsufleţit ar aparţine femeii dispărute în urmă cu câteva zile, însă cercetările au infirmat teoria. În orice caz, la această oră, zona a fost încercuită de oamenii legii. De asemenea, au fost instituite filtre rutiere pe DN 19, iar autoturismele care trec în zonă au fost luate la puricat.
UPDATE: Potrivit unor martori aflaţi la faţa locului, bărbatul ucis era dezbrăcat de la brâu în jos, fapt care i-au făcut pe anchetatori să ia în calcul posibilitatea unui viol, însă ipoteza a fost infirmată în scurt timp. Totuşi, rămâne în picioare varianta crimei. Sursele afirmă că această variantă e foarte probabilă, dat fiind faptul că bărbatul a avut parte de o moarte extrem de violentă, având multiple leziuni la nivelul capului şi trupului. În plus, există semne care indică faptul că a suferit o hemoragie masivă. E foarte probabil ca bărbatul să fi fost târât acolo, sub acel podeţ. Din informaţiile deţinute în prezent, bărbatul ar fi avut domiciliul în Sighetu Marmaţiei şi avea 38 ani.