Mai întâi de toate, trebuie să aveţi în vedere că puteţi contesta o amendă în termen de 15 zile de la data la care aţi luat la cunoştinţă de conţinutul procesului verbal.

Chiar dacă semnaţi procesul verbal, puteţi să îl atacaţi în continuare. Primul pas înseamnă depunerea unei plângeri la instanţa pe raza căreia aţi primit amenda. De exemplu, dacă locuiţi în Capitală, dar aţi fost amendat în Timişoara, plângerea trebuie depusă la judecătoria din Timişoara.

Puteţi trimite plângerea prin poştă cu confirmare de primire sau puteţi merge personal la registratura instanţei.

La sesizarea împotriva procesului verbal de contravenţie trebuie obligatoriu să ataşaţi originalului procesului verbal. Mai trebuie să trimiteţi o copie după actul de identitate. Ambele documente trebuie să fie trimise în două exemplare, unul pentru judecător, altul pentru poliţie. După ce dosarul este întocmit, se repartizează un prim termen de judecată la care trebuie să vă prezentaţi.

De regulă, nu este nevoie decât de câteva termene de judecată până când un astfel de dosar se soluţionează. Până la decizie, însă, judecătorul suspendă contravenţia, ceea ce înseamnă că rămâneţi cu banii sau cu permisul în buzunar. Ca să vă luaţi permisul înapoi, trebuie să aduceţi la secţia de poliţie un certificat de grefă, pe care îl luaţi de la instanţă. Cu el dovediţi suspendarea contravenţiei.

De cele mai multe ori procesul verbal de contravenţie devine nul dacă o este completat eronat sau este incomplet. De exemplu, dacă poliţistul uită să consemneze ora, atunci procesul verbal poate să fie declarat nul. În cazul în care instanţa vă respinge plângerea puteţi ataca decizia doar cu recurs, care suspendă, de asemenea, executarea hotărârii.


Preluare: Yahoo News

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și