Președintele Comitetului Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiță, a spus în cadrul unei conferințe de presă că efectele secundare ale vaccinului împotriva COVID-19 vor fi monitorizate și raportate așa cum vor apărea.

El a mai pus că efectele adverse sunt deja cunoscute din studiile clinice.

„Sunt studiile clinice generează un profil de siguranță foarte bun, în sensul în care s-au înregistrat reacții adverse obișnuite, care nu necesită o atenție medicală deosebită și sunt cele care sunt înregistrate în orice tip de activitate de vaccinare: reacții adverse locale, cu durere locală, roșeață, tumefacție și reacții adverse generale, cum sunt dureri musculare, dureri articulare, dureri de cap, febră.

Reacțiile adverse au fost raportate de parte dintre persoanele care au fost vaccinate în studiile clinice, însă aș vrea să vă subliniez că și persoanele din lotul Placebo, persoanele care nu au primit vaccin, au raportat, mare parte dintre ele, acest tip de reacție adversă, care țin, de fapt, de trauma locală la momentul înțepăturii.

Deci profilul de siguranță pe termen scurt este unul cât se poate de bun și care ne crează premizele unui vaccin care poate să fie folosit în deplină siguranță în rândul populației generale”, a spus el.


Preluare: axanews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și