Statuia marelui istoric, filolog și scriitor a fost vandalizată de persoane necunoscute. Mai precis, răufăcătorii au desenat o zvastică pe frunte şi o mustaţă precum cea a lui Adolf Hitler.

Conducerea unităţii de învăţământ a făcut descoperirea în prima parte a zilei. “Statuia a fost pictată, într-adevăr. Cum am observat, am decis să facem cumva încât să îndepărtăm vopseaua. Cred că azi-noapte (n. red. – în noaptea de luni spre marţi) s-a întâmplat totul, pentru că noi am văzut astăzi. Nu am făcut nicio sesizare la poliţie”, a precizat, pentru Glasul Maramureşului, Cristian Heuberger, directorul Colegiului Naţional “Gheorghe Şincai” din Baia Mare.

Totuşi, poliţiştii s-au autosesizat şi încearcă să dea de urma celor care au mânjit statuia. O astfel de faptă se pedepseşte, conform regulamentului de gospodărire urbană a municipiului, dar şi a legislaţiei naţionale în vigoare, cu amendă de până la 2.500 de lei.


Preluare: axanews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și