Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a explicat, vineri, că vârsta de pensionare creşte numai dacă, în paralel, creşte şi speranţa de viaţă.
Potrivit noii Legi a pensiilor, după 2035, când vor fi deja egalizate vârstele de pensionare între femei și bărbați la 65 de ani, Guvernul poate crește vârsta de pensionare standard, peste 65 de ani, în funcție de speranța de viață.
"Chestiunea care apare în lege cu privire la vârsta de 70 de ani este absolut opțională. Este vorba de opțiunea românului, dacă dorește să rămână și după vârsta de 65 de ani până la 70 de ani, poate să o facă", a declarat Simona Bucura-Oprescu, la Antena 3 CNN.
"Doar în cazul în care creşte speranţa de viaţă, ceea ce este o garanţie pe care noi... Românii au totuşi o garanţie că nu va creşte vârsta de pensionar arbitrar, aşa cum s-a dorit iniţial.
Trebuie să vă mai spun ceva. Să ştiţi că cel puţin în ceea ce ne priveşte am făcut tot ceea ce ţine de noi, de aşa manieră încât să vedem specificul României şi exact asta le-am explicat celor de la Comisia Europeană”, a afirmat Simona Bucura-Oprescu, vineri la Digi 24.
Chestionată ce înseamnă creşterea speranţei de viaţă şi cât ar putea creşte vârsta de pensionare, ministrul Muncii a răspuns: "Fiecare dintre noi ne dorim creşterea speranţei de viaţă”.
"Creşterea speranţei de viaţă este un indicator pe care îl găsim în ageing report şi care ne indică, după cum îi spune şi numele, care este speranţa de viaţă dintr-o ţară.
Ei bine, în România ne dorim să nu avem creşteri ad-hoc ale vârstei de pensionare sau să venim noi arbitrar cu asta. Motiv pentru care am considerat că protejăm interesele românilor, nevenind cu o creştere a vârstei de pensionare până la 70 de ani.
Fiecare dintre noi constatăm care este speranţa de viaţă astăzi. Ceea ce este important să facem este să contribuim de aşa manieră încât speranţa de viaţă să fie mai mare şi să ştiţi că asta vedem inclusiv din pensii, din păcate. Pot să le spun românilor că, în acest moment, vor ieşi la pensie la 65 de ani”, a completat ea.
Preluare: Antena3.ro