Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor arată clar că în județele vecine Maramureșului apar în fiecare săptămână focare noi de pestă porcină. Un exemplu este județul Satu Mare, unde aveam la finele lunii decembrie 2018 oficial opt focare în gospodăriile populației și 35 de cazuri la mistreți (față de șase focare câte erau în 20 decembrie în gospodăriile populației și 28 la mistreți, acum o săptămână).

O veste bună vine de la Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Maramureș. Directorul executiv adjunct, dr. Vasile Pop, a precizat, pentru Axanews.ro că din data de 10 ianuarie se va proceda la instituirea măsurilor de scoatere a Maramureșului de sub incidența acestei boli atât de periculoasă pentru economie.

“Noi pestă porcină nu mai avem confirmată de ceva vreme. Am făcut toți pașii care trebuiau făcuți, iar din 10 ianuarie începem procedurile de stingere a bolii din Maramureș. S-au luat probe de sânge și nu au fost depistate niciun fel de pobleme„, a arătat Vasile Pop.


Preluare: axanews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și