Rezultatele la Evaluare Națională au fost publicate în format anonimizat. Asta înseamnă că pe pagina online dedicată rezultatelor de la Evaluare Națională 2021 apar coduri în dreptul cărora vor fi afișate notele și mediile. Fiecare candidat de la Evaluarea Națională a primit anterior afișării rezultatelor codul specific.


REZULTATE EVALUARE NAȚIONALĂ 2021 MARAMUREȘ

Contestații Evaluare Națională 2021

Contestaţiile pot fi depuse în zilele de 29 iunie, în intervalul orar 16:00 - 19:00, şi 30 iunie, în intervalul orar 8:00 - 12:00.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, rezultatele finale vor fi anunţate în data de 4 iulie.

Când pot participa la examen elevii care au fost izolați sau în carantină
Absolvenţii învățământului gimnazial care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, au fost în izolare/carantină sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu pot finaliza/participa la probele de examen pot susţine aceste probe în etapa specială, programată în perioada 5 – 12 iulie, precedată de etapa de înscriere (28 iunie – 2 iulie). Dacă aceștia au participat la una sau mai multe probe de examen, dar nu au putut finaliza examenul, li se recunosc probele desfășurate în perioada 22-25 iunie 2021.


Preluare: Digi24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și