Victor Ponta consideră că acuzele la adresa lui Klaus Iohannis sunt simple speculaţii fără nicio dovadă concretă.

"Am citit şi eu materialul apărut în presa prin care se afirmă faptul că au fost găsite diferenţe de 115.000 Euro între chiriile declarate şi cele aflate în contractele Dlui Klaus Iohannis, în perioada 2004-2007. Dincolo de orice dispută politică, opinia mea de jurist este că e doar o gogoaşă - o însăilare de speculaţii şi presupuneri fără nicio dovadă concretă! Punct.

Există însă ( sper ) şi o parte bună - poate acum Dl Iohannis realizează cât de uşor pot fi aruncate acuzaţii total nefondate doar pentru că ocupi o funcţie importantă.

Şi poate acum realizează cât de pripită a fost poziţia domniei sale când, în data de 5 iunie, mi-a cerut demisia pentru o acuzaţie (speculaţie) că nu am plătit în 2007-2008 taxe de 51.000 lei (cam 12.000 Euro, deci mai puţin de o zecime din cei 115.000 Euro de care este tot nefondat acuzat la rândul său). Iar acum când toate documentele şi expertiza au arătat indubitabil ca EU AM PLĂTIT toate acele taxe către stat discuţia devine inutilă.

Pt mine acel moment ţine de trecut, nu mai am resentinente şi nici reprosuri de făcut, dar sper ca acum Preşedintele României (când simte la rândul său ce înseamnă să fi acuzat pe nedrept) va examina cu mai multă circumspecţie şi echilibru asemenea situaţii", a precizat Victor Ponta pe Facebook.

O investigaţie RISE Project a constatat o diferență de 115.000 de euro între veniturile din chirii pe care Klaus Iohannis le-a consemnat în declarațiile de avere, în perioada 2005-2008, și sumele prezente în contractele pe care le-a semnat pentru închirierea proprietăților sale imobiliare.

Administraţia Prezidenţială a reacţionat în urma apariţiei acestor informaţii, precizând că toate veniturile şefului statului obţinute din chirii se regăsesc în declaraţiile de avere.


Preluare: RomaniaTV.net

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și