Ponta a adăugat că nu are de gând să răspundă în același mod acuzelor președintelui, subliniind că vrea să se concentreze în primul rând pe activitatea sa de prim-ministru.

"Nu am de gând să răspund în niciun fel acuzelor președintelui. Eu vreau să-mi văd de treaba mea ca prim-ministru, să muncesc. Restul, cine vrea, președintele vorbește pentru dumneavoastră, pentru B1, pentru cine vrea dânsul. Eu însă am treabă și nu-i răspund", a declarat premierul întrebat dacă are de gând să denunțe pactul de coabitare cu președintele.

Întrebat dacă este pregătit să-și asume un document cu "încălcări" ale acordului de colaborare instituțională, Ponta a răspuns: "Nu știu despre ce vorbiți".

El a susținut că nu are nimic să-i reproșeze președintelui și a completat: "Dar nu s-a purtat frumos cu mine președintele? Cum aș putea să-i reproșez ceva? Am, încă o dată spun, am atâtea lucruri de făcut eu, ca prim-ministru, încât nu cred că trebuie să mă ocup de cearta cu președintele. Domnia sa vrea să se certe cu mine, e în regulă, eu nu".

Despre afirmația că președintele iese "ca un cuc" să facă declarații publice în fiecare zi la 18,30, Ponta a spus că nu ar dori, în primul rând, să fie acuzat de plagiat. "Nu-mi aparține gluma, care este foarte bună, îi aparține domnului Ciuvică (Mugur Ciuvică — n.r.). Eu doar am repetat-o, pentru că îmi plac glumele bune și râd de glumele altora, nu de glumele mele", a adăugat el.

Fiind întrebat dacă mai crede că pactul mai are valoare în contextul acuzelor reciproce între el și președinte, premierul a răspuns: "Da. Eu cred că România are nevoie de stabilitate politică".

"Să putem să producem nave la șantier, să avem avioane, să avem locuri de muncă. Eu cred că acesta este cel mai important lucru. Dumneavoastră faceți rating din orice altceva. Noi trebuie să facem asta și pentru asta e nevoie de stabilitate politică", a subliniat premierul, adăugând că în mod categoric există stabilitate politică.

Premierul a fost prezent joi la prezentarea flotei de transport a Forțelor Aeriene cu prilejul sosirii în țară a celei de-a șasea aeronave de transport scurt-mediu curier de tipul C-27J Spartan.


Preluare: AgerPres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și