La numai o zi de la întâlnirea din Sighetu Marmației a președintelui PSD, Liviu Dragnea, cu activul social-democrat din județ, în Baia Mare a ajuns, pentru scurt timp, și Victor Ponta. Acesta a dorit să se întâlnească cu candidații PSD din județ pentru a le arăta că este alături de ei și a dovedi, încă o dată, că are o afinitate aparte pentru Baia Mare și pentru Maramureș.

Președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea, candidat pentru Consiliul Județean a declarat că echipa pe care o propune în întreg județul este formată, în proporție de peste 45%, din oameni tineri, oameni noi, iar reîmprospătarea clasei politice a învățat-o, încă din anul 2004, de la Victor Ponta. ”Victor Ponta m-a învățat, încă de la început, că pentru a câștiga încrederea oamenilor, trebuie să creăm noi generații, să oferim o șansă tinerilor, așa cum și eu am primit o șansă la momentul potrivit”, a declarat liderul PSD Maramureș, Gabriel Zetea.

Victor Ponta: ”Le mulțumesc celor din Maramureș că mi-au fost alături și la bine și la greu”

Prezent la sediul PSD Maramureș, Victor Ponta a oferit câteva declarații de presă, iar discursul lui a început cu următorul mesaj: ”Mulțumesc încă o dată celor din Maramureș că sunt și au fost alături de mine și la bine, dar și la greu. Nu pot uita că, în 2011, când demaram USL, Florin Tătaru a fost primul candidat care a câștigat sub această siglă la nivel național un mandat de parlamentar.

Vreau să știți că îmi pare rău de problemele pe care le are Cătălin Cherecheș, nu mă bucur deloc de necazul lui și nimeni nu ar trebui să se bucure.

Pentru Consiliul Județean Maramureș îl susțin pe Gabriel Zetea și echipa pe care acesta o propune. Știu că împreună cu Gabi Zetea, pentru Maramureș se poate face mai mult și mai bine. Regret acum că, în 2012, pentru ideea de USL, în Maramureș și în Baia Mare am sacrificat Partidul Social Democrat. Astăzi, însă, doresc să mă revanșez și vreau să știți că îi susțin pe toți cei care candidează la primării, Consilii locale sau Consiliul Județean.

Acesta este motivul pentru care m-am oprit în această seară în Baia Mare, să mulțumesc primarilor care mereu m-au ajutat, oamenilor care m-au sprijinit de-a lungul timpului și care mi-au rămas aproape. Știu că nu mi-e rușine când ne întâlnim cu oamenii de afaceri, cu pensionarii, cu profesorii, cu medicii, fiindcă pentru toți am încercat să fac ceva”, a declarat Victor Ponta.


Preluare: JurnalMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și