Premierul Victor Ponta a făcut cunoscut joi, la Arctic Găești faptul că Turcia este cel mai de seamă partener al României din afara Uniunii Europene.
Primul ministru a participat la inaugurarea unei noi linii de producție la Arctic, județul Dâmbovița, investiție de 24 de milioane de euro. Arctic a primit anul trecut un ajutor guvernamental de 10 milioane de euro pentru derularea acestei investiții.
”M-am bucurat să fiu prezent la finalizarea unui proiect, nu numai la început, un proiect de investiții de extindere a fabricii de la Găești. Sunt 2.500 de angajați și vor crește cu încă 500. E un gen de proiect pe care orice guvern cred că trebuie să îl sprijine (...) Aici nu se produce doar pentru România, ci pentru majoritatea țărilor europene și asta însemnă exporturi, creștere economică și locuri de muncă stabile”, a declarat Ponta.
Acesta s-a mai referit și la relațiile comerciale ale României cu Turcia.
”În rest nu pot să spun decât că îmi doresc cât mai multe firme din Turcia să investească în România, cred că relația noastră economică cu Turcia, avem schimburi comerciale de aproape 6 miliarde de dolari, este deja una bună, este cel mai important partener economic al României din afara Uniunii Europene. Cred că este o oportunitate pe care trebuie să o dezvoltăm și cât mai mult în România să producem pentru piața europeană produsele marilor companii turcești. O să vin de fiecare dată cu plăcere la asemenea proiecte”, a mai spus Victor Ponta.
Arctic face parte din grupul Arcelik, al treilea jucător european în industria de electrocasnice, care este membru al celui mai mare holding privat din Turcia, Koç Group.
Preluare: Agerpres.ro