"Știți foarte bine că trecea o perioadă de timp până se returnau cei 20%. Or, acum la 9% este cu totul altceva, mai ales pentru comenzi mari", a spus Ponta la Craiova, unde a participat la inaugurarea lucrărilor pentru noul cartier de locuințe construit de o companie din China.

În context, prim-ministrul a afirmat că deschiderea pieței Chinei pentru toate produsele agroalimentare românești "este un lucru extraordinar și pe termen mediu și lung".

"Așa cum spuneam, mai în glumă mai în serios, nu o să putem noi vreodată produce cât consumă China alimente. Ca atare, e o mare oportunitate, iar acum cei care investesc în agricultură și industria agroalimentară au și pentru România și pentru regiune ce au și pentru China — o piață de desfacere importantă. Sunt foarte încrezător că nu doar că nu o să mai importăm atâta mâncare, de altfel și anul trecut și acum doi ani am exportat mai mult decât am importat, dar în anii următori cu siguranță acesta va fi unul dintre motoarele cele mai importante", a mai afirmat Victor Ponta.


Preluare: AgerPres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și