"Vrem să avem un ministru al Transporturilor care să se ocupe de toate lucrurile", a spus joi premierul Ponta, ministru interimar al Transporturilor, aflat în inspecţie pe centura Capitalei.

Întrebat despre posibilitatea unei rocade între membrii Cabinetului Ponta, astfel încât un alt ministru să preia portofoliul Transporturilor, premierul a exclus o astfel de variantă.

"Vrem să avem un ministru care are o mulţime de lucruri în gestiune: căi ferate, poduri. Sunt atâtea lucruri de făcut", a precizat acesta.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat miercuri seara că la conducerea Ministerului Transporturilor va fi propus un lider liberal, menţionând că va face şi el o propunere, care nu se numără printre cele vehiculate de presă.

"Decizia va fi luată de partid. Sigur că se pot face şi se vor face mai multe propuneri, dar în ceea ce mă priveşte, eu, care ca presedinte al partidului am şi eu dreptul să fac o propunere, am o propunere de făcut şi nu este niciuna dintre cele care s-au vehiculat până acum în presa din România", a spus Antonescu, într-o intervenţie telefonică la Realitatea Tv, punctând că PNL îşi asumă în continuare portofoliul de la Transporturi.


Preluare: AgerPres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și