Un accident rutier urmat de incendiu, avut loc în localitatea Baia Sprie, pe DN 18, informează vasiledale.ro
Conform vasiledale.ro, șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului, a spulberat gardul de la Maya Events, apoi maşina a luat foc. A rezultat o victimă neîncarcerată, transmite ISU Maramureş.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 18, localitatea Baia Sprie, județul Maramureș, s-a produs un incendiu asupra unui autoturism aflat în deplasare.
Șoferul a reușit să iasă, însă este lovit în zona capului. Circulația rutieră a fost oprită pe ambele sensuri de mers.
Ce spune IPJ Maramureș
În data de 05 mai a.c., la ora 17:16, polițiștii au intervenit pe D.N. 18, pe raza orașului Baia Sprie, după ce au fost sesizați că un autoturism s-ar fi răsturnat pe partea carosabilă, iar ulterior ar fi luat foc.
În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a șoferului, care a reușit să iasă din autoturism înainte de izbucnirea incendiului.
Momentan traficul este blocat pe ambele sensuri de mers. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest și nu se află sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii desfășoară cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Preluare: vasiledale.ro