Copreședinta PNL, Alina Gorghiu, a răspuns evaziv la întrebarea adresată de către Sighet 247 cu privire la motivele care stau la baza susținerii lui Ovidiu Nemeș în funcția de copreședinte al PNL Maramureș, în condițiile în care acesta a fost trimis deja în judecată de către procurorii DNA pentru fapte asimilate celor de corupție (abuz în serviciu). Întrebarea a fost adresată în contextul în care noul Statut al PNL interzice ca persoane trimise în judecată să dețină funcții de conducere în partid.

Alina Gorghiu a arătat inițial că nu știe despre ce este vorba și a spus că va verifica informațiile primite chiar de la... Ovidiu Nemeș. După ce jurnaliștii Sighet 247 au expus pe scurt situația celor două dosare în care Ovidiu Nemeș este trimis în judecată (dosarul „Avocații” și dosarul „Parcometrele”) și după ce au întrebat-o pe d-na Gorghiu dacă în PNL Statutul Partidului se aplică selectiv sau pentru întreg partidul, copreședinta PNL a răspuns că da, se aplică, dar nu când vrem noi, adică presa!

Întrebat dacă se consideră vinovat sau nu de faptele incriminate de către procurorii DNA în cele două dosare, copreședintele PNL Maramureș, Ovidiu Nemeș a evitat să răspundă, atacând în schimb jurnaliștii Sighet 247 și spunând că va da un răspuns „doar atunci când voi fi întrebat de către un gazetar”.

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a mai anunţat în conferința de presă că începând cu ziua de luni, 19 octombrie, se vor stabili firmele care vor efectua sondaje de opinie cu posibilii candidaţi din judeţe, urmând ca până în decembrie să fie anunţate persoanele desemnate pentru alegerile locale.

„S-au înscris candidaturile, a avut loc competiţia internă în cadrul fiecărei filiale judeţene, municipale. Luni, împreună cu cei doi secretari generali şi cu copreşedintele Vasile Blaga, vom avea o discuţie cu conducerile filialelor pentru a putea împărţi pe judeţe firmele de sondare a opiniei publice. Din acest motiv, începând de luni cam în trei săptămâni-o lună toate filialele îşi vor demara această cercetare sociologică la nivelul municipiului reşedinţă de judeţ, la nivelul judeţului şi într-o lună vom avea gata rezultatele acestor sondaje. În funcţie de rezultatele acestor sondaje vom decide candidaturile. Şi eu şi Vasile Blaga credem că la începutul lunii decembrie vom fi în măsură să spunem toţi candidaţii la nivel naţional sau aproape toţi candidaţii, lucru care este fără precedent pentru un partid politic din România”, a declarat Alina Gorghiu, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.


Preluare: Sighet 247; stiripesurse.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și