Martori au declarat pentru ActualMM că polițiștii ar fi fugit după băiat aproximativ 300 de metri.

Ce spune IPJ Maramureș

Potrivit IPJ Maramureș, copilul de 13 ani a fost dus la secție după ce un apel la 112 anunță că acesta, împreună cu un alt minor, agresau copiii din parc. Potrivit polițiștilor, mama celui prins a fost chemată la secție și amendată contravențional. Polițiștii nu au oferit amănunte cu privire la modul în care copiii din parc au fost agresați, ori amenda primită de mama unuia dintre presupușii atacatori. De asemenea, nu s-au declarat nimic cu privire la modul în care au acționat agenții, deși în imaginile surprinse de martori se observa clar cum unul dintre aceștia îl prinde pe copil cu mana de față, apoi îl bruschează și îl bagă în autospecială.


“Azi la ora 15:44, Poliția municipiului Baia Mare a fost sesizată prin apelul de urgență 112, despre faptul că, la un loc de joacă din municipiu, doi minori îi agresează pe copiii aflați în parc. La sosirea echipajului de poliție, cei doi minori, care prezentau semnalmentele oferite de apelant au fugit în direcții diferite.

Unul dintre ei a fost reținut de polițiști și condus la sediul poliției pentru clarificarea situației, fiind chemată totodată și mama minorului în vârstă de 13 ani. Aceasta a fost sancționată contravențional pentru nesupravegherea minorului, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61 din 1991, republicată. Polițiștii continuă cercetările“, a declarat Anca Pop, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș.


Preluare: ActualMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și