Azi, 18 iulie 2016, Cătălin Cherecheș, edilul reales de băimăreni, a depus jurământul în cadrul unei Ședințe extraordinare a Consiliului local Baia Mare.
Imediat după depunerea jurământului, edilul a fost reîncarcerat la penitenciarul Gherla, unde se află în stare de arest preventiv, fiind cercetat de către DNA într-un dosar de corupție.
La eveniment au participat câteva sute de susținători ai Primarului Cherecheș, care l-au amenințat și huiduit pe realizatorul TV Romeo Dobocan. Acesta din urmă a fost în mai multe emisiuni TV critic la adresa Primarului, fapt ce i-a supărat pe susținătorii Primarului (vezi VIDEO).
Calmul a fost readus de către polițiștii prezenți în fața Primăriei Baia Mare.
Redăm mai jos o parte din postarea pe FaceBOOK, publicată astăzi de către realizatorul TV Romeo Dobocan:
„Primirea” cu surle și trâmbițe de azi, de la jurământ:). Cred că era și primarul ales pe acolo. I-am luat fața. Am devenit eu „excroc” și hoț:))
„Baia (mea) mică” de mulțime :)
Amintiri din „tabăra” adversă. Nici nu mi-am putut imagina câtă notorietate am! :) Mă gândesc serios să candidez. Până atunci, azi sunt în direct de la ora 20 pe Maramureș TV:). Mulțumiri celor care mă apreciază, respect celor care mă contestă, își încheie Romeo Dobocan postarea.