Scena Nașterii Domnului, o donație a guvernului și a Bisericii Catolice din Malta, are 17 metri lățime, 8 metri înălțime și 12 metri adâncime și include 17 personaje care poartă haine tradiționale malteze, precum și o barcă ce simbolizează criza umanitară.

Reprezentarea semnifică nu doar tradiția malteză a pescuitului ci, din păcate, și realitatea migranților care au traversat apele în ambarcațiuni improvizate pentru a putea ajunge în Italia, indică Vaticanul într-un comunicat.

Italia a înregistrat anul acesta un record de 174.603 de migranți care au venit pe teritoriul său, conform Organizației internaționale pentru migrație. Alți 4.715 migranți au murit sau sunt dați dispăruți în Mediterana, cel mai mare număr întregistrat până în prezent.

Tot vineri seară, la Vatican au fost aprinse luminile în bradul de Crăciun, de 25 de metri, adus din Alpii Italiei și împodobit cu globuri realizate de copiii bolnavi de cancer. Bradul este iluminat cu 18.000 de becuri led donate de o companie austriacă.

În marja acestui eveniment papa Francisc s-a întâlnit cu oficiali maltezi și italieni care au contribuit la formalitățile de realizare a scenei precum și cu un grup de copii care au realizat globurile pentru pomul de Crăciun de la Vatican.


Preluare: AgerPres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și