Printre oamenii legii care au participat la chef se numără comisarul-şef Gheorghe Irimescu, comisarul - şef Petrea Pătrăuceanu, ambii de la Poliţia de Frontieră Rădăuţi, precum şi seful de post din comuna Iaslovăţ a judeţului Suceava. În plus, a fost filmat şi Petrică Prelipcean, un poliţist rutier.

De cealaltă parte a baricadei, se află Lucian şi George Tărîţă. Concret, Lucian Tărîţă este un contrabandist din comuna Vicovu de Jos a judeţului Suceava acuzat că introduce ilegal în ţară ţigări de contrabandă peste frontiera verde. George Tărîţă zis „Cuşu” este trimis în judecată într-un dosar penal în care sunt cercetaţi mai mulţi contrabandişti cunoscuţi printre care se numără Paul Iova zis „Ion Petrişor” din Bucureşti sau Constantin Nistor zis „Copilu” din Vicovu de Sus.

Toţi cei implicaţi au fost evidenţiaţi în clipul de pe YouTube printr-un procedeu tehnic şi în dreptul fiecăruia au fost trecute numele, prenumele şi porecla.

Din informaţiile pe care le avem, filmarea a fost făcută la o petrecere de botez organizată de Tudorel Moloce, din comuna Gălăneşti. Clipul a fost urcat pe YouTube pe 24 februarie şi avea joi, 27 februarie, aproape 19.000 de vizualizări. Persoana care l-a publicat este necunoscută, contul de pe platformă este nou şi, cel mai probabil, a fost creat doar pentru a publica înregistarea care ridică suspiciuni cu privire la corectitudinea poliţiştilor în relaţia cu contrabandiştii.

Citeste mai mult: adev.ro/q6d58r


Preluare: adevarul.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și