În cadrul acțiunilor desfășurate, polițiștii de frontiera au depistat opt persoane (șapte cetățeni români şi un cetăţean ucrainean) care intenționau sa introducă ilegal țigările in Romania, din Ucraina. Pentru reţinerea persoanelor implicate, care nu s-au supus somaţiilor legale, poliţiştii de frontieră au tras cinci focuri de armă în plan vertical.

Rona de Sus: Focuri de arma pentru prinderea unui ucrainean

Noaptea trecută, în jurul orei 03.00, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F Sighetu Marmaţiei au observat într-o zonă muntoasă, mai multe persoane care se îndreptau înspre localitatea Rona de Sus, transportând colete voluminoase. La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă care a procedat la interceptarea şi somarea prin voce a celor în cauză şi deoarece aceştia nu s-au supus somațiilor, poliţiştii de frontieră au folosit, conform legii, armamentul din dotare, fiind trase cinci focuri de avertisment, în plan vertical.

Nici de această dată persoanele somate nu s-au oprit, abandonând coletele şi fugind în direcţii diferite. În urma acţiunii s-a reuşit reţinerea unui cetăţean ucrainean, iar celelalte persoane s-au fugit spre teritoriul statului vecin, profitând de zona împădurită şi întuneric. La faţa locului au fost descoperite 19 baxuri care conţineau cantitatea de 9.460 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană şi F Rusă, în valoare de 84.000 lei. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi trecere ilegală a frontierei de stat.

Crăciuneşti: Tigari transportate cu masina de trei barbati

În data de 31 martie a.c., în jurul orei 01.00, lucrătorii din cadrul aceluiaşi sector au observat pe raza localităţii Crăciuneşti, un autoturism pe care îl suspectau că transportă ţigări fără documente legale, de provenienţă ucraineană.

Polițiștii au procedat la urmărirea maşinii, moment în care aceasta a virat pe o stradă lăturalnică din localitate, iar la scurt timp autoturismul a fost descoperit abandonat. Din primele verificări, în interiorul autoturismului au fost observate mai multe colete cu ţigări fapt pentru care maşina şi ţigările au fost conduse la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor. În urma inventarierii coletelor, a rezultat cantitatea de 12.000 pachete cu ţigări, de provenienţă ucraineană, în valoare de peste 106.000 lei.

În continuarea cercetărilor s-a stabilit că la activitatea de contrabandă au participat trei persoane domiciliate pe raza judeţului Maramureş. Una dintre ele avea rolul de antemergător în asigurarea transportului ilegal de ţigări. Cei trei maramureşeni, cu vârste cuprinse între 24 şi 26 de ani sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de colectare, deţinere, producere, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

Muntii Gutai: Trei barbati retinuti transportand tigari

În data de 31 martie a.c., la nivelul Sectorului PF Sarasău, jud. Maramureş, s-a desfăşurat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu produse accizabile, în zona de responsabilitate. Astfel, în jurul orei 19.00, poliţiştii de frontieră au depistat în munţii Gutâi, la o altitudine de peste 1000 de metri, un autoturism de teren în care se observau mai multe colete voluminoase care conţineau ţigări. Lângă maşină au fost observate trei persoane de sex masculin. Lucrătorii noştri au procedat la interceptarea şi somarea prin voce a celor în cauză, reuşindu-se reţinerea lor. Autoturismul, ţigările precum şi cei trei bărbaţi au fost conduşi la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.

La controlul efectuat asupra maşinii, au fost descoperite 20 de baxuri care conţineau 9.620 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 85.600 lei. Cei trei bărbaţi, domiciliaţi pe raza judeţului Maramureş, sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.

Mara: Tigari transportate cu autoturismul

În data de 30 martie a.c., la nivelul Sectorului PF Sighetu Marmaţiei s-a desfăşurat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări. Astfel, în jurul orei 01.00, lucrătorii din cadrul sectorului au interceptat şi oprit pentru control, pe raza localităţii Mara, un autoturism, marca Volkswagen, condus de un cetăţean român, de 26 ani, domiciliat pe raza judeţului Maramureş.

La controlul efectuat asupra autoturismului, poliţiştii de frontieră au descoperit opt colete ce conţineau ţigări. În urma inventarierii acestora, a rezultat cantitatea de 3.980 pachete de provenienţă ucraineană, în valoare de peste 35.400 lei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiuni de colectare, deţinere, producere, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

RONA DE SUS: Colete abandonate in zona de frontiera

Şi poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Maramureş au descoperit, azi dimineaţă, în zona de frontieră, pe direcţia localităţii Rona de Sus, 6 colete cu ţigări.
În urma inventarierii baxurilor, a rezultat cantitatea de 3.000 pachete ţigări, pe provenienţă ucraineană, în valoare de 27.000 de lei. În continuare, se fac cercetări în vederea depistării persoanelor implicate în această activitate infracţională, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Întreaga cantitate de ţigări, 38.050 pachete, a fost ridicată în
vedere confiscării, iar autoturismele folosite la activităţile infracţionale au fost indisponibilizate la sediul sectoarelor până la finalizarea verificărilor.


Preluare: ActualMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și