Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au descoperit, într-un tren încărcat cu material lemnos, un vagon plin cu 45.000 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană care urma să intre în țară.
Alte 19.300 pachete de țigări au fost confiscate de polițiștii de frontieră maramureșeni, în acest sfârșit de săptămână, iar persoanele implicate sunt cercetate pentru contrabandă.
* Azi dimineață, în jurul orei 6.00, s-a prezentat pentru a intra în țară, prin PTF Vicșani, jud. Suceava, un tren de marfă cu 20 de vagoane care circula pe ruta Ucraina — Romania și care era încărcat cu material lemnos.
Echipa mixtă, formată din polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului PF Rădăuți și lucrătorii vamali, a efectuat un control asupra trenului, constatându-se faptul că, la jumătatea garniturii, unul din vagoane este plin cu colete care conțin țigări.
Astfel, au fost descoperite 33 de colete care conțineau aproximativ 45.000 de pachete cu țigări, de proveniență ucraineană.
Întreaga cantitate de țigări, în valoare de peste 490.000 lei, a fost ridicată în vederea confiscării. Mecanicul trenului și ajutorul acestuia, ambii cetățeni ucraineni, sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă în formă agravantă.
* La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii de frontieră maramureșeni au mai descoperit, în cadrul unor acțiuni pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate, 19.300 pachete de țigări care urmau să ajungă pe piața neagră de desfacere din România.