Johnny Depp și Amber Heard divorțează după 15 luni de căsnicie, la cererea actriței care a invocat "diferențe ireconciliabile", au anunțat miercuri mai multe publicații americane, citate de AFP.
Actrița americană a intentat divorț luni la un tribunal din Los Angeles, potrivit documentelor publicate de site-ul dedicat celebrităților TMZ. Amber Heard a făcut, de asemenea, demersuri pentru a obține o pensie alimentară de la actorul cu 22 de ani mai în vârstă.
Solicitarea lui Heard a fost înaintată la două zile după moartea lui Betty Sue Palmer, mama lui Johnny Depp.
Revista People, care a obținut, la rândul său, o copie a cererii de divorț, a indicat că actrița a invocat "diferențe ireconciliabile".
Cei doi actori, care nu au copii împreună, s-au aflat în centrul unui scandal care a fascinat Australia mai multe luni de zile, după ce au fost reținuți pentru introducerea ilegală a celor doi câini ai cuplului pe teritoriul australian.
Heard a fost acuzată ca i-a introdus ilegal pe terrierii Pistol și Boo în această țară, în timpul unei vizite întreprinse anul trecut alături de Depp în Queensland, unde actorul filma ultima parte a lungmetrajului "Pirații din Caraibe", "Dead men Tell no Tales".
La acea vreme, Barnaby Joyce, ministrul australian al agriculturii, a amenințat cu eutanasierea câinilor dacă aceștia nu sunt trimiși înapoi în Statele Unite.
Actrița de 30 de ani a pledat vinovată luna trecută pentru falsificarea documentelor de transport ale câinilor și a primit o amendă de 1.000 de dolari australieni (685 euro).
Preluare: AgerPres.ro