Totodată, aceștia au recomandat puncte de frontieră mai mici, unde se pare că afluxul nu va fi atât de mare. Au uitat să specifice faptul că autostrada M3 vine până la 50 km de granița României și astfel toți cei aflați la muncă în străinătate vor folosi PTF Petea.

Iată că în această seară în PTF Petea sunt coloane kilometrice de autovehicule la intrarea în țară. Șoferii nervoși claxonează de mama focului, însă puțin le pasă polițiștilor de frontieră români. Cu atât mai puțin celor maghiari.

Controalele sunt la fel de riguroase iar actele tuturor celor din vehicule sunt scanate de partea română.

Rețelele de socializare sunt pline de înregistrări foto și video cu nebunia din Vama Csengersima/Petea

Iată comunicatul oficial al Poliției de frontieră

Ca in fiecare an, in luna decembrie, in punctele de trecere a frontierei, se prefigureaza o crestere a traficului de persoane si mijloace de transport, sens in care, pentru evitarea aglomerarilor, Politia de Frontiera Romana a dispus toate masurile aflate in competenta pentru reducerea timpilor de asteptare si asigurarea unui control eficient, operativ si civilizat.

Astfel, s-au luat masuri de suplimentare a personalului care isi desfasoara activitatea la controlul documentelor si de crestere a numarului arterelor de control din punctele de frontiera, in limita configuratiei acestora.

Verificari sistematice la frontiera

Reamintim ca, incepand cu luna noiembrie a.c., Politia de Frontiera Romana, in cooperare cu celelalte institutii care au atributii in punctele de trecere a frontierei, efectueaza verificari sistematice cetatenilor din state membre UE si non-UE care tranziteaza frontiera, atat pe sensul de intrare, cat si pe cel de iesire din tara, in conformitate cu prevederile legislatiei interne si internationale.

Scopul acestor masuri este prevenirea tranzitarii frontierei de catre persoane, provenite din state aflate in zonele de conflict, care pot derula activitati ce reprezinta o amenintare reala la adresa securitatii interne si externe.

In acest sens, apelam la intelegerea celor care tranziteaza frontiera in aceasta perioada si precizam ca au fost dispuse toate masurile aflate in competenta institutiei pentru reducerea timpilor de asteptare.

Politia de Frontiera a pus la dispozitia participantilor la traficul transfrontalier numarul de telefon 021.9590 unde pot semnala diferite aspecte despre modul in care a fost efectuat controlul la trecerea frontierei, sesizarile fiind preluate de catre politistii de frontiera care vor actiona in consecinta, legal, de la caz la caz.


Preluare: ActualMM

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și