Preşedintele Iohannis şi-a început discursul la conferinţa de presă susţinută la Bruxelles l, însă s-a oprit la scurt timp deoarece în sala de presă a pornit pe neaşteptate un televizor al televiziunii cu circuit intern.

Şeful statului a aşteptat preţ de câteva zeci de secunde, până când unul dintre membrii staff-ului prezidenţial a reuşit să oprească televizorul, iar apoi şi-a continuat conferinţa.

Iohannis şi-a întrerupt însă şi a doua oară declaraţia de presă, după ce unui ziarist, aflat în primul rând, a început să-i sune telefonul.

Dacă prima dată Klaus Iohannis s-a enervat făcând o grimasă, de această dată preşedintele a aşteptat până când jurnalistul şi-a scos telefonul din buzunar şi l-a oprit, după care a continuat să vorbească, schiţând un zâmbet.

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, joi şi vineri, la Bruxelles, la Consiliul European, reuniune în cadrul căreia liderii statelor europene au dezbătut subiecte precum uniunea energetică, conflictul ucrainean şi sancţiunile impuse Rusiei, dar şi criza grecească.


Preluare: RomaniaTV.net

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și