Inițial, imediat după producerea exploziei bărbatul aleargă pentru a se salva, însă la preț de câteva secunde, se întoarce, ia copilul în brațe și îl duce la adăpost.

Din primele informații, butelia folosită pentru prepararea mâncării a explodat în rulotă.

Două persoane, care se ocupau de fast-food erau în vehicul în momentul respectiv, iar alte trei, printre care şi o fetiță, se aflau în fața rulotei, cel mai probabil ca să-şi cumpere de mâncare.

Toți răniții au fost trimişi la un spital din Sighetu Marmației, apoi au fost transportați la Spitalul Județean Baia Mare.

Starea de sănătate a fetiţei i-a făcut însă pe doctori să ceară transferarea de urgenţă a copilei la Bucureşti. A fost transportată cu elicopterul şi este acum internată la Spitalul de copii Grigore Alexandrescu.

Fetiţa a suferit are arsuri de gradul doi la faţă, mâini şi picioare, a fost adusă intubată şi, în funcţie de evoluţia ei, medicii vor decide dacă o vor opera.

Poliţiştii fac cercetări într-un dosar pentru vătămare corporală din culpă, distrugere din culpă şi nerespectarea măsurilor de securitate în muncă.


Preluare: stirileprotv.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și