O femeie atacată de un rechin în timp ce înota în Florida a fost dusă de urgență la spital cu animalul prins de braț, informează presa locală, preluată de AFP.
Micul rechin-doică, de 60 de centimetri lungime, avea dinții adânc înfipți în brațul femeii, iar echipa de salvare a trebuit să improvizeze o atelă specială pentru a susține atât brațul înotătoarei, cât și rechinul pe timpul deplasării la spital, scrie South Florida Sun-Sentinel.
Victima a fost mușcată când făcea baie pe una din plajele din orașul Boca Raton și s-a prezentat la postul de prim ajutor cu animalul susținut de prietenul ei. Rechinul respira greu, dar nu își lăsa prada, precizează cotidianul menționat. Nimeni nu l-a putut desprinde de brațul victimei, care începuse să ducă lipsă de oxigen și a fost transportată de urgență la spital.
Rechinii-doică ating în general 3 metri lungime când sunt adulți și se găsesc în număr mare de-a lungul coastei atlantice a Floridei. De obicei nu sunt periculoși, fiind animale nocturne care se hrănesc cu pești mici. Pot fi văzuți în cursul zilei în repaos, în apele puțin adânci.
Un martor citat de Sun-Sentinel a declarat că a văzut, chiar înainte de atac, câțiva oameni bătându-și joc de rechin și trăgându-l de coadă, încheie AFP.
Preluare: AgerPres.ro