Un astfel de moment de teribilism a fost surprins de camera de bord a unui șofer, pe un drum județean din Maramureș. Conducătoarea unui Volkswagen Golf “a decis” că drumul îi aparține și s-a avântat într-o serie de depășiri riscante.
Momentul culmimant a fost când, înainte de o curbă, aceasta s-a angajat în depășirea mai multor autovehicule.

Chiar în timpul manevrei, din sens opus, circulând regulamentar, a apărut un alt autoturism care a fost la un pas să fie scos efectiv de pe drum de către șoferița Volkswagenului. Mai mult, imediat după scena aceasta, șoferița și-a continuat drumul în mare viteză, continuând seria de depășiri și cu următoarele mașini care circulau în fața ei, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Subiectul a fost intens dezbătut pe rețelele de socializare, unde a fost dezvăluită și identitatea șoferiței-pericol.

În urmă cu puțin timp, am fost contactați telefonic de către iubitul proprietarei autoturismului marca Volskwagen, scriu colegii de la ActualMM.ro

Deși unii martori susțin că la volan era o femeie, acesta ne-a declarat că el conducea mașina la momentul incidentului surprins, iar iubita sa nu are nici o vină.

“Eu eram la volanul Golfului, nu mi se pare corect ca proprietarul mașinii sa fie implicat și denigrat în acel articol având în vedere faptul că la volanul mașinii eram eu. Îmi asum și îmi cer scuze ei și celorlalți participanți la trafic. Cu toții mai avem câte o depășire proastă, nu era linie continuă sau curbă , din păcate am anticipat distanța celui din față greșit sau prea târziu, dar asta nu denotă un condus agresiv, necivilizat sau “pericol public” având în vedere că am efectuat o depășire într-un loc permis. Vă mulțumesc frumos”, ne-a declarat iubitul tinerei.

Inițial, am fost contactați și de proprietara autoturismului care, de asemenea, ne-a spus că nu ea era la volanul mașinii, însă nu a dorit să ofere un punct de vedere ori să spună cine era la volan.


Preluare: ActualMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și