”Suntem comuna cu cea mai mare populație din Maramureș. Peste 10.000 de oameni într-o comună formată dintr-un singur sat (plus cătunele aferente). A nins în Poienile de Sub Munte în 4 ianuarie. De atunci nimeni nu a deszăpezit drumul comunal, strada Biserii. S-au format cratere din gheață (e -5 grade Celsius) pe drum iar să mergi cu un autoturism normal e o adevărată aventură. Pur și simplu rămâi suspendat. Poți înainta cu greu doar cu mașini de teren.

Pe stada Bisericii sunt sute de gospodării, sute de oameni care au autoturisme și sunt afectați. Deși e situat la 200 metri de sediul Primăriei, pur și simplu cei de acolo, în frunte cu primarul Oncea Ștefan, se fac că nu văd halul în care aratat drumul comunal. Pur și simplu stau în Primărie și își așteaptă salariile, lună de lună. Este inadmisibil ca de peste două săptămâni să nu intervi pe drumul acesta și să îl lași așa ca după potop. Cred că așteaptă primăvara sau nu îmi explic.

Dacă nu plătești impozitele la Primărie imediat te caută. Dar în acest caz nimic. Când s-a mai încălzi vremea cred că nu vom putea merge din cauza noroiului, acum nu putem circula din cauza gropilor făcute în gheață. Doar pe drumul județean se poate circula normal. Dar acela nu e deszăpezit de Primărie”, a scris un localnic.


Preluare: vasiledale.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și