În imaginile surprinse de o cameră de supraveghere, se observă cum tinerii, cu vârste cuprinse între 18 şi 22 de ani, se apropie de autoturism, îl ridică dintr-o parte şi, cu ajutorul unei unelte multifuncţionale, îi taie catalizatorul.

Nu a fost singura maşină "uşurată" de cei patru tineri.

În acelaşi mod, aceştia au sustras catalizatorul unui alt autoturism, parcat pe aceeaşi stradă.

Prejudiciul, aproximativ 9000 de lei, a fost parţial recuperat.

Cei patru tineri au fost reţinuţi pentru furt calificat, iar magistraţii au dispus arestarea lor pentru treizeci de zile.

Catalizatorul a devenit ţinta preferată a hoţilor de maşini
Catalizatorul este piesa care scade emisiile toxice ale maşinii. În plus, poate să ascundă şi mici comori. Unele catalizatoare conţin chiar şi 7 grame de platină sau aur.

Service: "Catalizatoarele sunt foarte scumpe. Undeva între 3.000 de lei și 6.000 de lei. Acești hoți au un programel, pun codul de pe catalizator în program să vadă ce metal rar conține acel catalizator. Ori îl vând, ori recuperează acele metale rare".​

Iar internetul e plin de anunţuri publicate de mici afacerişti care vor să facă o avere în acest mod.


Preluare: observatornews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și