Deocamdată nu se știe de la ce a provenit cearta între bărbați sau dacă există răniți în urma altercației.

Conform declarațiilor locuitorilor din blocurile învecinate, totul s-a petrecut cu țipete, urlete și bătăi. Se pare că bărbatul care era cu bâta în mână îi căra pumni șoferului aflat la volanul autoturismului Ford K, de culoare neagră.

Locuitorii din zonă au declarat pentru Sighet 247 că prin cartierul Independenței nu s-a aflat nicio patrulă de poliție pe întreg parcursul zilei.

ACTUALIZARE:

Se pare că cel puțin trei bărbați, dintre care unul înarmat cu o bâtă de baseball, au avut de împărțit ceva cu un altul, aflat la volanului unui autoturism Ford K. Din prima filmare de mai jos se poate vedea cum cei trei încearcă să îl scoată pe bărbatul agresat din mașină, însă nu reușesc. Reușesc, în schimb, să îi care la pumni pe bandă rulantă.

ACTUALIZARE IPJ MARAMUREȘ:

„Polițiștii nu au fost sesizați cu privire la producerea incidentului. În urma imaginilor apărute în spațiul public polițiștii s-au sesizat din oficiu și desfășoară activități pentru stabilirea stării de fapt. Polițiștii au identificat o parte dintre persoanele implicate. Au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs fapta”, se arată în comunicatul emis de IPJ Maramureș.

ACTUALIZARE – CJSU MARAMUREŞ

Referitor la incidentul produs în cursul zilei de astăzi, în cartierul Independenței din municipiul Sighetu Marmației, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș este abilitat să vă comunice următoarele: polițiștii s-au sesizat din oficiu și au efectuat cercetări. Au fost identificate cinci persoane care nu au respectat prevederile ordonanței militare și care au fost sancționate contravenționale cu suma de 10.000 lei. De asemenea, s-a întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și