La un moment dat, un echipaj al poliţiei ar fi oprit lângă un grup de oameni, care se aflau pe o bancă, cerându-le să părăsească zona. Dar între oamenii legii şi cei de pe bancă s-a iscat un schimb de cuvinte şi se pare că poliţiştii au bruscat un bărbat şi pe soţia acestuia, care era cu un copil în braţe.

Bărbatul a fost condus la sediul poliţiei pentru audieri. De asemenea, l-au amendat cu 2.000 de lei.

Bărbatul spune că va depune plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei.

Actualizare – IPJ Maramureş

În jurul orei 17.00, polițiștii din Sighetu Marmației, care acționau pe strada Ștefan cel Mare din municipiu, au oprit pentru verificări un autovehicul ce avea aplicate numere de înmatriculare specifice Marii Britanii.

La volan a fost identificat un tânăr de 18 ani, din municipiu, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Totodată polițiștii au constatat că autovehiculul nu era înmatriculat, valabilitatea inspecției tehnice periodice era expirată din 2009 și nu avea încheiată asigurare de răspundere civila auto. În autoturism au fost găsiți 2 m steri lemn de foc, pentru care nu au putut fi prezentate documente de proveniență. Tânărul s-a ales cu dosar penal pentru comiterea de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, a fost sancționat contravențional conform prevederilor Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, iar lemnul a fost confiscat.

De asemenea, un alt tânăr ce se afla în zonă, care a devenit recalcitrant și care a refuzat să se legitimeze, a fost imobilizat, identificat și sancționat contravențional conform prevederilor Legii 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.


Preluare: vasiledale.ro

ACTUALIZARE - Polițiști sigheteni acuzați de agresiune. Ar fi îmbrâncit o femeie cu un copil în brațe. IJP Maramureș aduce explicații

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și