Românul se afla la volanul camionului său şi traversa Podul Alvsborgs când, pentru că urma o porţiune de drum în lucru, a dat semnal pentru a se încadra pe banda din dreapta.

O misiune destul de dificilă, pentru că, "în poziţia în care mă aflam, îmi era imposibil să observ din timp maşinile ce veneau din dreapta mea, drumul era în V, unghiurile moarte, vedeam maşinile doar în momentul în care mă depăşeau".

Omul spune că s-a bazat doar pe propria intuiţie, dar şi pe "înţelegerea celor care veneau", că îi vor permite să intre pe prima bandă.

Ce a urmat, însă, putea să se transforme într-o tragedie.

Camera de bord a camionului, dar și camerele de supraveghere instalate pe pod au filmat întreaga scenă.

Şoferul român de TIR a povestit ce s-a întâmplat şi cum au rezolvat poliţiştii suedezi incidentul:

"Pentru a clarifica un pic situaţia de faţă:

Urma o porţiune de drum în lucru, iar în poziţia în care mă aflam, îmi era imposibil să observ din timp maşinile ce veneau din dreapta mea, drumul era în V, unghiurile moarte, vedeam maşinile doar în momentul în care mă depăşeau, în oglinzi văd doar ce e paralel cu camionul!

Mă bazam doar pe intuiţia şi înţelegerea celor care veneau că or să mă lase să intru, dar ce a urmat se poate vedea în videoclip, mai bine zis doar o parte.

După ce o trecut de mine cel cu Volvo-ul, ce şi-o zis, stai că îţi arăt eu ţie, şi mi-o frânat în faţă, am reuşit cu greu să opresc la timp, am auzit cum marfa din container s-a "rearanjat".

Ok, no problem, mi-am zis în sinea mea, l-am sunat pe şef, ştia că am cameră de bord, i-am explicat pe scurt cele întâmplate, iar ce a urmat, redau doar din memorie din ce mi-o spus şeful, eu nefind de faţă;

- Şoferul a fost chemat la poliţie, la fel şi şeful meu

- De ce a tras peste mine camionagiul, o vrut să mă omoare sigur, bla bla bla, zicea şoferul Volvo-ului

- Dar şoferul camionului nu a tras spre d-voastră niciun moment, a semnalizat din timp, iar d-voastră aţi avut viteză până în momentul când aţi ajuns în dreptul camionului unde aţi încetinit brusc, i-a spus poliţistul (eu n-aveam cum să văd asta)

- Când poliţistul i-a arătat filmarea de pe camerele montate pe pod, eu habar nu aveam de ele, plus filmarea mea, respectivul o rămas mut.

Urmarea: permisul suspendat pe trei luni de zile, plus o amendă de "doar" 127.000 de coroane suedeze (vreo 12.500 de euro)!!!", este mesajul publicat de romând pe portalul trafictube.ro.


Preluare: observatornews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și