Un accident grav a avut loc luni la prânz pe autostrada Egnatia, în zona localității Iasmos, între Xanthi și Komotini, Grecia. Un TIR care circula cu viteză mare, estimată la peste 100 km/h, a intrat într-o coloană de mașini staționate la bariera de taxare, provocând o coliziune devastatoare urmată de un incendiu. Trei persoane și-au pierdut viața, iar alte două au fost rănite grav.

Potrivit primelor informații, TIR-ul a lovit frontal două autoturisme care așteptau la stația de taxare din Iasmos. În urma impactului, unul dintre autoturisme a fost cuprins imediat de flăcări. În mașina lovită frontal se aflau patru persoane: trei dintre ele au murit pe loc, carbonizate, iar cea de-a patra a fost transportată în stare gravă la spital. Șoferul TIR-ului, rănit în accident, a fost de asemenea internat de urgență.
În celălalt autoturism implicat se aflau patru pasageri, care au scăpat cu răni ușoare și au suferit atacuri de panică. Flăcările declanșate de impact s-au extins rapid la vegetația uscată din jur, necesitând intervenția promptă a pompierilor greci cu mai multe autospeciale pentru a preveni propagarea incendiului către zonele locuite din apropiere.
La fața locului au intervenit echipaje ale poliției, trei ambulanțe EKAB și mai multe autospeciale ale pompierilor. Traficul pe autostrada Egnatia a fost complet blocat, iar zeci de șoferi martori la accident au încercat să acorde primul ajutor victimelor până la sosirea echipajelor de intervenție.
Autoritățile grecești au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale accidentului și circumstanțele în care TIR-ul a intrat în coliziune cu mașinile de la barieră. Deocamdată, nu există informații oficiale privind identitatea victimelor. Martorii au raportat că printre autoturismele implicate s-ar fi aflat și mașini cu numere de înmatriculare românești, însă această informație nu a fost confirmată de autorități.
Ambasada României la Atena și Consulatul General de la Salonic monitorizează situația și vor comunica informații suplimentare dacă se confirmă că printre victime se numără și cetățeni români.
Preluare: Observatornews.ro