Operațiunea, descrisă ca fiind una de amploare, a fost condusă personal de general-locotenentul Vasyl Malyuk, șeful SBU. „Dumnezeu iubește Sfânta Treime, iar SBU duce mereu la capăt ceea ce își propune și nu se repetă niciodată. Astăzi, am continuat tradiția, lovind Podul Crimeei sub apă. Nu există loc pentru obiective ilegale ale Rusiei pe teritoriul Ucrainei. Podul este o țintă legitimă, mai ales că este folosit de inamic ca arteră logistică pentru trupele sale”, a declarat Malyuk. Conform surselor ucrainene, podul a fost închis temporar în urma exploziei, dar nu s-au raportat victime civile.

Pe de altă parte, surse rusești oferă o versiune diferită a incidentului. Potrivit canalului de Telegram MASH, o dronă ucraineană ar fi fost doborâtă deasupra podului în jurul orei 6:00, ora Moscovei, iar resturile acesteia au căzut pe șosea, fără a provoca victime sau daune semnificative. Traficul pe pod a fost oprit timp de trei ore pentru verificări, dar a fost reluat până la ora 9:00. Ulterior, la ora 14:00, nu existau cozi de mașini dinspre Kerci, iar dinspre Taman erau doar 120 de vehicule, conform canalului citat de Meduza.

Atacul asupra Podului Kerci vine în contextul unei operațiuni mai ample a SBU, care a vizat duminică peste 40 de avioane de vânătoare rusești din baze aeriene din interiorul Rusiei. Potrivit Statului Major ucrainean, Rusia a pierdut 12 avioane, iar restul au fost avariate.

Podul Kerci, considerat un simbol al controlului Rusiei asupra Crimeei, a mai fost vizat de atacuri ucrainene în 2022 și 2023. Acesta rămâne o țintă strategică, fiind folosit pentru aprovizionarea trupelor rusești din peninsula anexată. „Crimeea este Ucraina, iar orice formă de ocupație va primi un răspuns ferm”, a reiterat Malyuk.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și