Președintele în funcție al UNPR Maramureș, Gavrilă Mihali (consilier local în mun. Sighetu Marmației), a dat un comunicat de presă prin care arată că UNPR îl susține în totalitate pe candidatul Nicolae Iuga, aflat pe listele PMP Maramureș la Camera deputaților.
Totodată, președintele UNPR Maramureș îi anunță pe membrii UNPR, consilierii locali și viceprimarii și primarii partidului din județul Maramureș să se conformeze cu cerințele Organizației județene a UNPR și să ignore orice alte directive venite dinspre alte persoane, care se autointitulează președinți ai UNPR.
Totodată, Gavrilă Mihali arată că dânsul a fost numit începând cu data de 24 octombrie a.c. în funcția de președinte interimar al UNPR prin decizia BPPN a UNPR și îndeamnă la calm și unitate până la finalizarea parcursului în Justiție a situației privind fuziunea dintre PMP și UNPR: „Îi chem pe membrii UNPR la calm și unitate până când Justiția de va pronunța asupra fuziunii dintre PMP și UNPR, dată de la care vom continua activitatea politică în calitate de membri UNPR sau PMP, după cum va fi hotărârea judecătorilor”.
Gavrilă Mihali le-a mai cerut UNPR-iștilor din județ să îl susțină necondiționat pe candidatul Nicolae Iuga (consilier local UNPR în Sighet) la funcția de deputat pe listele PMP, arătând că acesta este singurul candidat din zona Sighetului, aflat pe un loc eligibil pentru Parlament, restul partidelor politice ignorând pur și simplu Sighetul.