Din primele informații furnizate de un cititor baiamare24.ro a reieșit faptul că șoferul unui autoturism nu a acordat prioritate de trecere la două tinere care s-au angajat în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni, marcată și semnalizată corespunzător, informează vasiledale.ro

A frânat când deja era prea târziu. Cele două tinere au fost accidentate. În urma impactului, una dintre tinere a fost transportată la spital de un echipaj medical. Cea de-a două tânără a refuzat transportul la unitatea spitalicească.

Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz, urmând să dispună măsuri.

Comunicat IPJ MARAMUREȘ:

„ Aseară, în jurul orei 19.00, polițiștii au intervenit la un accident de circulație produs pe raza orașului Vișeu de Sus. Un bărbat de 41 se ani, care conducea un autoturism, a surprins și accidentat două minore, care traversau strada regulamentar, pe trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător. Una dintre victime a fost transportată la spital unde a beneficiat de îngrijiri medicale, fără a necesita internarea, iar cealaltă a refuzat transportul la spital. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, nu se afla sub influența alcoolului. Cercetările continuă” au transmis reprezentanții IPJ Maramureș.

AVERTISMENT: IMAGINILE VIDEO VĂ POT AFECTA EMOȚIONAL


Preluare: vasiledale.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și