Prietenul Ion Mariș a lansat pe internet invitația ca noi, locuitorii urbei, să venim cu acele inițiative/soluții, mai mult sau mai puțin miraculoase, care să contribuie de îndată la sporirea atractivității Sighetului, mai exact la scoaterea lui din exasperanta zonă (ante și postdecembristă) a fadului, cenușiului și perifericului economico-spiritual. Dar, ne sugerează promotorul „renascentismului” marmațian, să o facem fără proiecte și fonduri ce necesită pricepere din partea întocmitorilor, zbatere din partea edililor (a se vedea și revedea, de pildă, exemplaritatea Ocnei Șugatag la acest capitol) și îndelungă așteptare din partea tuturor, ba chiar – înțeleg eu – fără știrea și implicarea oficialităților locale sau județene, care oricum, în general oricând și aproape oriunde în era postdecembristă nu agreează atari „copilării” ale oamenilor în toată firea
(mă rog, au ele destulă bătaie de cap cu feluritele învârteli aducătoare de bani albi pentru zile negre), deoarece cu hâda politețe a demagogilor profesioniști, cam toți ăștia solicită un răgaz pentru studierea inițiativei obștești, răgazul-regulă birocratică întru înmormântarea ei.

Acuma, sigur că dincolo de sâmburele său utopic (totuși, să nu uităm că progresul social a fost posibil inclusiv cu ajutorul concepțiilor considerate trăsnite în momentul zămislirii lor!), ideea lui Mariș nu-i atât de fantezistă încît să fie respinsă de noi din capul locului. Da, căci dacă ea nu va izbuti în timp rezonabil să propulseze Sighetul pe orbita orașelor cu adevărat înfloritoare și, prin aceasta, deosebit de atractive pentru turiști (așa ceva se realizează cu bani, prioritar cu fonduri europene, prin voința politico-obștească a cârmuitorilor și, desigur, cu destoinicia edililor), măcar se va constitui într-un bine-venit exercițiu pentru mințile nițel somnolente ale sighetenilor cu scaun la cap și într-o necesară lecție de educație civică pentru toată suflarea locului, așa încât maturii (părinți, educatori, cetățeni oarecare) să învețe că necontenit trebuie să acționeze potrivit înțeleptului dicton „Ce ție nu-ți place, altuia nu face”, iar copiii să se poată infuza în familie, la școală și pe stradă (mai ales aici!) cu dragostea și respectul față de Dumnezeu și semeni, totodată față de valorile moral-spirituale, natură, igienă și bunurile publice.

De-abia atunci ei cu toții (bătrâni, maturi, tineri și copii) nu vor mai arunca ambalajele pe unde se nimerește (nici acasă și nici pe stradă sau la „iarbă verde”), ci vor cunoaște firescul imbold al omului civilizat de de a-i corecta pe suburbani prin forța transfiguratoare a exemplului bun, de-abia atunci respectul arătat de tineri vârstnicilor nu va mai fi din obligație sau de fațadă și tot de-abia atunci becurile stradale nu vor mai fi sparte, zidurile nu vor fi murdărite, băncile din parcuri nu vor fi distruse și arborii ornamentali nu vor fi schilodiți. Dimpotrivă, atunci cu toții vor conștientiza că fiecare copăcel din puținele și pricăjitele parcuri sighetene reprezintă o divină sursă de sănătate pentru prezent și viitor (ar fi vai de noi fără verdeața dealurilor înconjurătoare, ea mai reducând din imensa distanță la care ne situăm față de normele europene ce reglementează suprafața de verdeață pe cap de locuitor!) și tot atunci vor participa din ce mai mulți dintre ei atât la campaniile de reîmpădurire, cât și la cele de îngrijire a mediului ambiant.

Asta înseamnă că, din proprie inițiativă sau la chemarea organizatorilor, sighetenii vor trudi acolo unde toți primarii lor postdecembriști s-au dovedit nuli, ba chiar vor depune eforturi considerabile întru eliminarea dezastrelor ecologice provocate de fosta primăriță Eugenia Godja – efectiva sufocare a orașului prin eliberarea autorizațiilor de funcționare în zona centrală pentru trei supermagazine (indiscutabil că un edil cu perspectivă urbanistică și minim respect față de concetățeni ori nu elibera asemenea autorizații, ori condiționa eliberarea lor de construirea parcărilor subterane), respectiv desființarea a două din puținele parcuri sighetene (unul în zonă ultracentrală, celălalt în spatele Liceului „Ferdinand”), pe locul lor fiind la iuțeală ridicate două stații/„bombe” PECO!

Vasăzică, „revoluționarea” bietului nostru municipiu (tot mai sărac în locuitori pe măsură ce se lăbărțează și se îmbogățește în rable poluatoare) trebuie să purceadă din interiorul locuitorilor săi, adică din mintea și inima acestora.

Nota 1: Mărturisitorul Petre Țuțea n-a pregetat să susțină că opera pământească a Mântuitorului este singura revoluție adevărată din istoria omenirii, tocmai pentru faptul că ea a pornit din interiorul omului...

Cu timpul, ceea ce se cheamă formarea unui electorat nemanevrabil și desemnarea în funcțiile publice a reprezentanților vrednici (scriitorul George Orwell spunea despre cetățenii care votează lichele că nu sunt victime, ci complici!) vor veni și trebuincioasele obiective majore pentru o localitate în expansiune urbanistică: șosea de centură, parcări subterane și – de ce nu – supraterane, bazin de înot, ștrand, teleferic, pod modern peste Tisa, Mall în piața agroalimentară, edificarea urbei pe verticală (subteran-teran-suprateran).

Nota 2: Ca angajat al Primăriei Sighetu Marmației, am pledat pentru protejarea centrului vechi (dirijarea tuturor vehiculelor pe străzile paralele, aprovizionarea magazinelor urmând a se face între anumite ore ale dimineții) și pentru construirea unui lung pasaj subteran cu magazine, locuri de parcare și căi intermediare de acces, care să străbată, totodată să dezaglomereze centrul (intrarea lângă fosta Școală nr. 4, ieșirea lângă blocul turn din Cuza Vodă).

Altminteri, cu pregătirea moral-spirituală a grosului alegătorilor și aleșilor de acuma, este inutil să te gândești la schimbări urbanistice esențiale. Mai întâi că acesta este obiectul de pretinsă activitate al acelor edili, care aidoma șefilor dâmbovițeni, mint cu nerușinare, fură pe rupte din banul public, în general taie frunză la câini și pentru asta primesc lefuri scandalos de consistente. Apoi că, vorba lui George Topârceanu, în România secolului 21 încă se gândește și se reacționează ca în parodia Vara la țară: „Când se ia câte-o măsură,/ Lumea-njură/ Pe agentul sanitar/ Și-l întreabă fără noimă:/ «Ce-ai cu noi, mă? Pentru ce să dăm cu var?...»”.

Nota 3: Concluzia textului Găinarii Sighetului, pe care l-am scris cu un alt scop acu câțiva ani, nu numai că nu se opune ideii lui Ion Mariș, dar chiar (zic eu) o prevestește: „(...)se știe că omul este propria lui legendă și că mahalalele orașului nu sunt decât extrapolări și exteriorizări ale mahalalelor din sufletele oamenilor. Or, din asemenea premise nu poate decurge decât o singură concluzie justă: Sighetu Marmației cu străzile lui înguste și pereții scorojiți, cu piața de alimente infectă și curțile din centru ca niște haznale, cu hoardele de bețivani, liotele de cerșetori și haitele de câini vagabonzi nu este decât o imensă mahala!”

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News