De la primele ore ale dimineţii, staţiunea Băile Harghita a fost acoperită cu un strat subţire de zăpadă, localnicii fiind obişnuiţi cu astfel de capricii ale vremii. A nins şi în ale zone din Harghita situate la altitudine, cum ar fi Ciumani sau Bucin, potrivit Agerpres.

Şeful de cabinet al prefectului Harghitei, Adrian Pănescu, a declarat că ninge în zona vârfului Bucin, pe DN 13B, iar drumarii au împrăştiat preventiv 2,5 tone de sare. În restul judeţului plouă, iar circulaţia se desfăşoară normal.

Potrivit meteorologilor, diferenţele de temperatură faţă de ziua precedentă vor fi de cel puţin zece grade, în condiţiile în care miercuri s-a înregistrat la Miercurea Ciuc o maximă de 20 grade Celsius.


Preluare: romaniatv.net

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și