Violenţa în familie a devenit un fenomen cu care se confruntă tot mai mulţi români şi, implicit, şi maramureşenii. De la începutul anului în Maramureş au avut loc 15 crime, dintre care zece s-au petrecut în mediul intrafamilial.
Potrivit unui sondaj de opinie realizat de INSCOP Research pentru cotidianul "Adevărul", aproape jumătate dintre români declară că de la începutul anului 2013 au auzit printre cunoştinţe sau în zona în care locuiesc de situaţii de violenţă în familie.
Dintre cei intervievaţi, 43,5% declară că, de la începutul acestui an, au auzit printre cunoştinţe sau în zona în care locuiesc de situaţii de violenţă în familie. 44,5% nu au auzit de astfel de cazuri în proximitatea lor anul acesta, în timp ce 12% au ales să nu răspundă. Procentul semnificativ al celor care admit faptul că au auzit de astfel de cazuri relevă fără putinţă de tăgadă faptul că fenomenul este semnificativ la nivelul societăţii româneşti a anului 2013.
Femeile sunt cel mai des victime ale violenţei
În rândul celor care au declarat că au cunoştinţă de asemenea cazuri, 65,9% au precizat că în cazul despre care au auzit victima era o soţie, 37,9% că victima era un copil, 19,7% un bătrân, 4,4% un soţ.
"Respectarea drepturilor omului trebuie să facă parte din educaţia globală şi din demnitatea omului, iar toate aspectele violenţei fizice sau mintale împotriva persoanei umane constituie o violare a drepturilor sale", se arată într-o Rezoluţie a Parlamentului European elaborată în 11 iunie 1986.
În România însă, conştientizarea şi combaterea fenomenului de violenţă domestică a debutat după anul 1990. Campaniile derulate în România, corelate cu credinţa românească potrivit căreia "bătaia este ruptă din Rai", a făcut ca multe dintre românce să nu recunoască violenţele la care sunt supuse în cadrul familiei. De aceea, majoritatea sondajelor nu relevă datele reale ale fenomenului.
Statisticile realizate la nivel naţional arată sumbru. În România, peste 800.000 de femei recunosc că sunt victimele violenţei domestice, în condiţiile în care actele de violenţă au loc în spatele uşilor închise şi sunt ascunse de cele mai multe ori de către victimă, din cauza sentimentului de teamă faţă de agresor şi de jenă faţă de societate. Astfel, numărul real al victimelor acestui tip de violenţă este imposibil de cuantificat, dar poate fi apreciat în raport cu statistica europeană, potrivit căreia, o femeie din cinci suportă violenţe domestice. Potrivit aceloraşi date statistice, 95% dintre victimele violenţei domestice sunt femei. Peste o treime din femeile din întreaga lume au fost victime ale violenţei fizice sau sexuale. Conform unui raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, publicat în luna iunie, acest fenomen constituie o problemă sanitară globală de proporţii epidemice.
Preluare: InfoMM