Un accident rutier s-a produs în urmă cu puţin timp la Vişeu de Sus. Evenimentul de circulaţie s-a consumat pe strada 22 Decembrie, în faţa Judecătoriei. Din primele informaţii, se pare că doi pietoni au fost accidentaţi.
Echipaje de prim ajutor dar şi cei de la poliţia rutieră s-au deplasat de urgenţă la faţa locului.
Potrivit ultimelor informaţii accidentul s-a produs din neatenţia conducătorului auto. Două fete au fost acroşate de maşină în timp ce se aflau în traversarea străzii, pe trecerea de pietoni. Norocul a fost că niciuna dintre fete nu a suferit leziuni grave. În schimb, şoferul a plecat de la faţa locului după ce s-a asigurat că pietonii nu au suferit răni grave.
În cele din urmă şoferul a fost prins de organele de poliţie, rutieriştii constatând că acesta nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Preluare: InfoMM.ro