Agresiunea a avut loc la finele lunii iunie, potrivit informațiilor furnizate de către IPJ Maramureș.

„Am să vă răspund la toți. Am depus plângere, o fost poliția la fața locului, procuratura, criminalistica și l-o trimis la Sighet la nebuni. L-o ținut 5 zile și ia dat drumul. Dosarul este la procuratură, dar stă pe loc. Criminalul este în libertate și dreptate nu se face. Vă rog, un avocat bun să-mi zică cineva, vreau să se facă dreptate cu totul că el este tatăl copiilor mei, dar și el o vrut să omoare pe mama copiilor lui, nu o ținut cont de asta. Vreau dreptate”, a scris femeia.

Polițiștii susțin că în urma unui apel la 112 făcut în data de 27 iunie, polițiștii din Vișeu de Sus au intervenit la locul agresiunii, unde au constatat că o femeie de 38 de ani și mama acesteia, de 62 de ani, au fost agresate de soțul femeii de 38 de ani, cu care era în proces de divorț.

“Totodată, polițiștii au stabilit că agresorul este un bărbat de 44 de ani, care a pătruns în locuința în care se aflau cele două femei fără acordul proprietarei, după ce a forțat ușa de acces în imobil. Cele două victime au fost preluate de un echipaj medical, fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, precizează IPJ Maramureș.

Polițiștii au emis, în cursul aceleiași nopți, un ordin de protecție provizoriu, validat de instanță, care a emis ulterior un ordin de protecție pe o perioadă de șase luni.

“Totodată, la aceeași dată polițiștii au întocmit dosar penal sub aspctul săvărșirii infracțiunilor de distrugere, lovire sau alte violențe și violare de domiciliu. La data de 16 iulie cercetările au fost finalizate, iar dosarul a fost înaintat Parchetului de pe langă Judecătoria Vișeu de Sus cu propunere de sesizare a instanței și trimiterea în judecată”, precizează IPJ Maramureș.


Preluare: axanews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și